Ești o ispită dulce... mult prea dulce,
Nu am nici un motiv să mă rețin
N-am cum să-mi fac dorința să se culce
Mințind-o că mi-e gândul prea străin.
Nu pot să zic nimic, tot mai frumoasă
În ochii dimineții îmi apari
Și gând de drum spre tine mă apasă,
Dorințele sporesc, devin mai mari.
Și-mi este întâmplarea o chemare
Spre pragul unui altfel de-nceput,
Prin care chiar inducerea-n eroare
Devine adevăr în absolut.
Exiști în orice pas din amintire
Ce vine din trecut sau viitor,
Emblemă de extremă împlinire
Prin gândul ce-ți e azi rătăcitor.
Ești, zi de zi, un gând de noutate,
Între atâtea gânduri fără spor,
Ca iar să-nvăț că pot să fac de toate,
Și pot să fiu, oricând, nemuritor.
Îmi pare, mai mereu, coincidență
Consensualul gând repetitiv
Când mi te-arată-n veșnica-ți prezență
Cu rost, într-adevăr, definitiv.
Și-mi ești, ispititoare și ispită,
Concretizându-mi dorul de tumult,
În casa ce mi-o văd ca părăsită
Ce-mi lasă timp de suflet să ascult.
N-aș putea să-ți spun că ești frumoasă
De-aș avea o teamă că greșesc,
Sau de-aș fi acel ce nu îi pasă,
Când dorinței trupul ți-l doresc.
Ochii tăi sunt cei mă îndeamnă
Să nu fiu o clipă temător,
Ca să înțeleg ce mult înseamnă
Trupu-ți gol, pe pat, în dormitor.
Mâna-mi e, într-una, căutare,
Sânii devenind concretul cert
Că nici tu n-ai timp de așteptare
Și e vremea ritmului alert.
Cum te țin în brațe-ți simt zvâcnirea
Coapselor ce-ncet se rotunjesc,
Dându-mi argument pentru grăbirea
Înspre vadul drumului firesc.
Nelăsându-mi libera pornire,
Îmi las timp, puțin și tranzitoriu,
Peste rotunjita-ți definire,
Ochii să-mi arunc, obligatoriu.
Și-ți văd ochii ce privesc departe
Spre un timp ce-ți va rămâne vis,
Când în pântec simți, cumva aparte,
Ceea ce-ți dorești ținut închis.
Mă las prins de-a clipelor capcană,
Profunzimii dându-i sens binar
Prin ideea ce, fiind spontană,
Se va face semn în calendar.
Chiar ideea, din context fiind scoasă
Se preface în firesc motiv
De a-ți amintinti că ești frumoasă,
Iar instinctul mi-e imperativ.
