duminică, 31 ianuarie 2021

Confluență de hotar

De mult n-ai mai iubit, ai și uitat
Cum e iubirea-n forma ei primară
Când n-ai nici un motiv de contestat
Și nici un gând ciudat nu vrea s-apară.

Ai și uitat că rostul ți-e să fii
Ispită născătoare de speranță
Printre schimbări ce-s date să devii
Mereu îndemn spre vis de cutezanță.

Și parcă nu mai știi ce e firesc,
Ce-nseamnă doi cu totul împreună,
Când umbrele cotloanelor urzesc
Idei despre trăiri ce vor s-apună.

Ai confundat mereu, și tot confunzi,
Esența elementelor fictive
Ce te îndeamnă să te tot afunzi
În nesimțiri de-a dreptul primitive.

Faptele încă sunt după tipar,
Răspuns al unei stări de confluență
Între concretul bornei de hotar
Și statusul mimat de remanență.

N-ai mai iubit de mult, nu-ți e știut
De nu cumva din altă fostă viață,
Că nu-ți găsești nici urme în trecut,
Chiar și trecutul ți-e-nvelit în ceață.

Acum e timpul de-a-nvăța, de-a fi
Cu tine-n omenească armonie,
Ca singură să poți redefini
Concreta, omeneasca bucurie.

E timpul unei mari descoperiri,
Unei simțiri ce nu îți e știută,
De-a înțelege viața prin trăiri,
De a iubi și de a fi iubită.

vineri, 29 ianuarie 2021

Perpetua ademenire

E timpul, astăzi, undeva-n trecut
Rămas în urma ta cu datorie,
Cum ți-s rămas și eu, necunoscut,
Altfel decât era firesc să fie.

Încă nu știi de ce nu s-a schimbat
Pașii ce-ți fug de propria menire,
Deși de-atâtea ori te-ai întrebat
De ce, nici tu, n-ai vreme de iubire.

Din tot trecutul azi, tot ce-i mai greu,
Ți se arată-n cale spre schimbare,
Dându-ți motiv să vezi că tocmai eu
Aproape-ți sunt din marea-mi depărtare.

Din juru-ți mulți spre întuneric fug,
Teamă având de-a vorbelor lumină
Știind că și iertarea e un rug
Aprins de vremea ce e dat să vină.

Din tot ce-a fost nimic nu are sens,
Dau doar nuanță timpului ce trece
Când tu-ți dorești un altfel de consens
Cu ceasul ce-i deja trecut de zece.

Îți este tot mai greu, greu de-nțeles
De ce urcarea uneori coboară
Și întâmplarea n-are de ales,
Nu are încercări de-a doua oară.

Deși pe gândul tău pui mare preț,
Splendoarea ți-o arăți în miez de fapte,
Când eu devin, în toate, îndrăzneț,
Lăsându-mă ca dar în clar de noapte.

Venind dintr-un trecut, azi, în prezent,
Ai forme de perpetuă trăire,
Dându-mi motiv de vis intransigent,
Ademenit mereu de-a ta privire.

vineri, 22 ianuarie 2021

Țel fără reper

Unde mai e cuvântul de valoare?
Unde-i uitat, pe unde s-a pierdut?
S-a rătăcit ideea de onoare,
Sau ea e doar legată de trecut?

Principiul unde oare mai există?
Cine mai crede că mai are sens?
Absurdul oare știe că persistă
Prin ce-i ce-n suflet au un gol imens?

De gânduri bune-i mare sărăcia,
Faptele cred mai mult în avantaj,
Chiar dacă avantajul e prostia
Celor ce văd tupeul clar curaj.

Și cu tupeu, cei ce-s mai proști, se-arată,
Că n-au curaj să știe ce-i cu ei,
Sau că li-i viața veșnic închinată
Ideii de-a rămâne dor lachei.

La fapte toți gândesc cu-ntârziere,
Pe alții și-i doresc reper model,
Ca mai apoi s-ajungă ei repere,
Mult pomenite în fixări de țel.

Minciunile găsesc mereu cuvinte
Înspre schimbări de gânduri și decor,
Când așteptarea celor fără minte
Se vrea un fel al vieții tuturor.

Și lauda e mare, tot mai mare,
Cuvinte mari se spun de oameni mici,
Deconspirând chiar lipsa de valoare
A celor ce prostiei sunt complici.

joi, 21 ianuarie 2021

Căutătorul verb

Ce să îți spun, în vremea de acum,
Când toate sunt lipsite de esențe
Și faptele sunt pline de carențe,
Lipsindu-se de-al consistenței drum?

Pot doar să-ți spun ce-mi este dor și vis,
Deși nu-mi este-n minte ca dorință,
Făcându-mi chiar procese de conștiință,
Văzându-mi viața ca un compromis.

Aș vrea să-ți văd privirea de smarald
Când ziua e-n schimbări de calendare
Și-mi pune negrăbirea la-ncercare,
Fiindu-ți, ție, ca și mie, cald.

Din focul ce în tine-l simt aprins,
Oricât va fi dorit să se și stingă,
Îmi vine forța dată să învingă
Opreliști ce se dau un prag învins.

Arzându-ți pântec adevăr dorind,
Mă-ndeamnă a purcede, cu grăbire
Spre fapte dătătoare de-mplinire
Ce orizonturi de lumini cuprind.

În lunecatul, mâinii, mers direct
Stă, neschimbat, motiv lipsit de teamă
Prin care tot ce ești, ce-ai fost, mă cheamă
Precum un verb ce-și caută subiect.

Și-ntru găsita cale, pas concret
Ne va uni fireasca ta zvâcnire,
Punând accent pe-a vieții definire,
Prin marele-mi avânt fără regret.

Păstrând în tine semnu-mi unicat,
Nimic nu-ți va mai fi spre neștiință,
Avându-mă continuă dorință
Și dor împătimit, mult căutat.

luni, 18 ianuarie 2021

Vârtej de vad

Te reîntorci iubito
la fel ca o nălucă,
ce-mi pare cunoscută
din vremuri de apoi,
pe care-o știu fiindu-mi
motiv și dor de ducă
când fi-va viscolire
sau nesfârșite ploi.

Mai ieri stăteai ascunsă
erai de-a dreptul tristă,
gândind că adevărul
nu-ți spune mai nimic,
ba chiar că-n lumea-aceasta
el nu prea mai există,
ori, chiar prin existență,
devine inamic.

Ai drumul plin de urme
bătut mai mult în joacă,
a fost atât de simplu
o cale să găsești,
prin firele de iarbă,
ori vad de apă seacă,
în ceața ce ascunde
pornirile-mi lumești.

Simțind fiorul vieții
ce în vârtej adună,
de peste tot, din lume,
secrete, mari idei,
la ceas de înnoptare
și răsărit de lună
mi te-ai dorit aleasă
din sute de femei.

Mi te arăți surprinsă
de-a formei revedere,
de lipsa întrebării
ce-n fapte i-ai răspuns,
când te-ai simțit pătrunsă
de marea mea tăcere
și nu voiai a crede
că-ți este de ajuns.

În modul meu cel simplu,
abstract și iluzoriu,
nu pot să mai încapă
cuvintele sub pași
cum nu văd existența
iubirii-n provizoriu
de-ar fi să-ți vrei plecarea
și singur să mă lași.

Curând, și pentru tine
va fi o zi în care
vei ști că nu în joacă
poți spune "Te iubesc",
că nu te poți ascunde
de viață-n buzunare,
făcând din legea firii
un simplu gest lumesc.

duminică, 17 ianuarie 2021

Întoarcere prin prescurtare

Am revenit în lume... Iată, ninge,
Măcar așa e ceva mai curat,
Și poate-așa lumina va convinge
Că nu e tot Pâmântu-ntunecat.

Cât zilele sunt încă prescurtate,
Ochii, cu greu, mi-i mai ridic spre Cer,
Mă simt fixat de multele-mi păcate
Dintr-un trecut ce-i, totuși, efemer.

Al zilei rost îl văd acum pe fugă,
Timp pentru el cu greu îmi mai găsesc,
Un ceas defect trăirile-mi subjugă,
Iar eu încerc să știu cu ce greșesc.

E ger, atât pot zice... Multă gheață
Va fi să ni se-arate lunecând,
Din orizonturi ce se-ascund în ceață
Și chiar pe oameni îi ascund în gând.

Va luneca o vreme-ntreaga lume,
Va coborî crezându-se-n urcări,
Țintind către principii și cutume
Ca rezultat al multor încercări.

Înghețul va veni cu rost, să rupă
Înțepeniri ce astăzi par reper
Unor idei văzute vânt în pupă
Celor ce stau în umbre de mister.

Și-așa va fi, o neștiută vreme,
Dar nu va fi cât unii vor voi,
Chiar viscoli-vor, prin aburd, dileme,
Murind mai toți ce vor acum muri.

Apoi va-ncepe noaptea cu răscoala
Apusului văzut ca răsărit
Al unei vreri ce-n rug va arde boala
Cu frigu-i ce pe mulți i-a amorțit.

În zori va fi, din nou, o zi senină,
Doar vântul va mai da câte un semn
Că ascunzișul fără de lumină
Dă gerului idei de nou îndemn.

Ninge firesc în iarna nefirească
Ce-și are calapod de mari minciuni,
Ca semn că viața poate să renască
Chiar sub desfrâul unor mari furtuni.

vineri, 15 ianuarie 2021

Repulsiv la Marin Preda

Să-l mai citesc pe Preda nu îmi vine,
Mi-e teamă că prin scrisu-i e prezent,
Că vremea din trecutul lui revine,
Schimbată-i doar prin forma de accent.

Ceva ce-a fost începe să se-ntâmple,
Delirul va rămâne nesfârșit,
Glonțul gândește iar s-ajungă-n tâmple,
Convins fiind că nu va fi oprit.

Lumina, prin ferestre-ntunecate
Mi-arată îndrăzneala fără rost,
Desfășurarea vorbelor trucate
Îmi e de-ajuns să-mi spună ce a fost.

În toate văd doar viața ca o pradă,
Rispitorii în povești o scriu,
În ceața-n care au decor o stradă,
Plecarea prevăzând-o în sicriu.

Aglomerări de negândite forme
Friguri ciudate dintr-odată-mi dau,
Simțind că lăudatele reforme
Îmi cer să tac, îmi cer să mă predau.

Nu-l mai citesc pe Preda, n-am putere,
În vremea-aceasta-n care e uitat
Și cenzurat de maxima tăcere
A celor ce la crime s-au dedat.

Citat, din când în când, e Moromete,
Dat ca exemplu de țăran model
Ca apa rece pe țărani să-mbete
Considerându-l răzvrătit, rebel.

Delirul nesfârșit abia începe,
Autodefinindu-se reper
Celor ce vor, macăr acum, pricepe
Că drumurile oamenilor pier.

Cel mai iubit deja e doar sintagmă,
N-are mimic cu viața în comun,
Chiar și acei ce sunt cu el în tagmă
Indiferențe crase își impun.

sâmbătă, 9 ianuarie 2021

Succintul fundamental

Cu mine ai să fii în orice viață
De câte ori va fi să te mai naști,
Vei trece nori de negură ori ceață
Ca faptei, prin trăiri, să te demaști.

Nici un motiv și nici o întâmplare
Nu va mai fi motiv de-ntârzieri,
Nici nu va sta ca semn de întrebare
Despre un mâine ce va trece-n ieri.

Mă vei dori, știind că ești dorită
De cel ce sunt același care-am fost,
Și îmi vei fi de-atâtea ori ispită
Dar niciodată fără de un rost.

Am să-ți tot fiu motiv de rătăcire
De nu-ți voi fi mereu un început,
Avându-ți dor aceeași amintire
De a trăi-n prezent un fost trecut.

Fiindu-ți totul, foarte clar, în minte,
Mereu, prin comparații, vei fugi,
În mod contrar ideilor succinte
Ce doar calvarul ți l-ar prelungi.

Dar și norocul îți va sta aproape
Atunci când în destin va fi să crezi,
Când ai să vrei să nu mai laşi să-ți scape
Ideea că prea mult te-ndatorezi.

Va fi cu totul altfel, dintr-o dată
Ce-ți va rămâne semn de calendar,
Reamintindu-ți cum a fost odată,
Când mi te-ai vrut, continuu, dar din dar.

În lumea asta-i dat să fii cu mine
Și-n viața asta, până la final,
Că-i dat să fiu nemuritor prin tine
Iar eu să-ți fiu motiv fundamental.
09.01.21

vineri, 1 ianuarie 2021

Sens de contrafacere

Sensurile vieții curg, se scurg...
Mulți se duc, în grabă spre amurg,
Pașii, prin idei, și-i tot grăbesc,
Se gândesc mereu că-mbătrânesc...

Tinerii deja sunt prea bătrâni
Orișicât se dau pe ei stăpâni,
Fug, în căutare de plăceri,
Spre un mare, tainic, nicăieri.

Totul e real când e văzut,
Chiar și văzul e contrafăcut,
Prins în hora marii îndoieli
Pusă-n seama unor socoteli.

Visul e-acceptat ca simplu vis,
Ori ca alegoric compromis
Împletiri de gând rătăcitor
Ce se vrea gândirii sfidător.

Tot ce mișcă e văzut inert
Când, în treceri timpul e prea cert,
Și-n secundă abia mai încap
Viziuni de vis cu handicap.

Stelele sunt libere-n tăceri,
Ignorate-n umbre de-ncăperi,
Altfel sunt privirilor reper
Când se pierd și rătăcesc prin Cer.

Rătăcit și omul a ajuns,
Stă, în toate,chiar de el ascuns,
Totul e așa cum crede el,
Ca model își e mereu fidel.

Și, așa, se trec înspre amurg,
Cei ce cred că drumul își parcurg,
Cei ce cred că fi-va unul lung
Și vor ști că-n capăt îi ajung.