Vino iubito, înspre seară
Într-un noiembrie hibrid,
Oricât de frig ar fi afară,
Ori dacă vânturi sorți decid.
Ia-mi inima-mi deja-nghețată,
Strivită de al vieții val
Și dă-i motiv ca altădată
Să-și intre-n rolul ei vital.
Nu vezi?... Te-ai rătăcit de mine
Și nu mai știi ce doruri duc,
Nici că uitarea de la sine
E, pentru mine, fapt caduc.
Mă simt ucis de-nsingurare,
În lemnul frunzelor mă strâng,
Cu gând la lumea mult prea mare
Și ploi ce iar mă fac să plâng.
Nu te ascunde în vedenii
Ce au oricum un gust prea fad,
Trecuți sunt anii, chiar decenii,
De când ți-s mal și îmi ești vad.
Vino, din nou, ca la-nceputuri
Cu amintiri din viitor,
Plătindu-ne, în pat, tributuri
Știind, prea clar, de rostul lor.
Iubito, azi e frig şi plouă...
Norii mă-nvață cum să plâng
Rupându-mi gândul pe din două
Când eu abia de mi-l mai strâng.
Lasă-ți plecării drumurile toate,
Să poți să-mi fii tu mie drum,
Atunci când viața-n cale-mi scoate
Vremuri ploioase ca și-acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu