Ți-aș spune, cumva, că mi-e dor de tine,
Sau doar că timpul este nemilos...
Altfel îți spun că, totuși, îmi e bine...
Și merg încet, prin soarta mea, pe jos...
E dorul vechi... E dintr-o lume veche,
În care te-am știut și m-ai știut,
Un dor de început și de pereche
Sub zodie și-nsemn de absolut.
Veni-va timpul... Știu, îți dau de veste,
Că vom trasa chiar vieții un contur,
Prin ceea ce vom fi, ca-ntr-o poveste,
În care hoț voi fi și-am să te fur...
Instinctele, prin forma lor primară,
Vor dovedi că rolul le e just
Scoțându-ne din îndoieli afară,
Când fi-va, cu putere, să te gust.
Și vei gusta, cu grabă și-nsetare
Ca să mă știi pe-al clipei prag pășind,
Dându-ți motiv de spornică-mpăcare
Când rădăcini presimți că-n tine prind.
De dor de mine, fără de oprire
Mă vei voi profund, pătrunzător
Ca evitând ieșirea-n risipire
Să-ți fie țel și pasul următor.
Din miez de zi vei face miez de noapte,
Extremul clipei să îl ai reper
Spre definirea-n rost a multor fapte
Furate de căderi în efemer.
Tocmai de-aceea îmi e dor de tine,
Și mi se pare timpul nemilos,
Chiar când îți spun că toate îmi merg bine
Mergând, încet, prin soarta mea, pe jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu