Hoția mea are un rost firesc,
Nu e deloc o simplă întâmplare,
Dar nici nu se înscrie în tipare,
Așa cum unii, de hoții, vorbesc.
Nu fur orice, pe tine-am să te fur,
Pentru măcar un miez febril de noapte
În care, îndemnându-ne prin fapte,
Să dăm speranței viață și contur.
Sânii-ți voind al palmelor căuș
Mi te vor da chemându-mă aproape
Ca nu cumva o clipă să ne scape
Concretul adevăr ca și retuș.
Se vor ivi idei într-amândoi,
Ca să îți fie și să-mi fie bine,
Când tu, dorindu-ți să mă știi în tine,
Îți vei avea trăiri de fapte noi.
Al nopții miez se va lăsa trecut
Ca și chezaș al porților deschise,
Reînviind simțirile ucise
De rătăciri prin fadul absolut.
Al coapselor tăinuitoare vad
Spre clipa de-ntâmplare mă va duce
Tocmai când tu, știindu-te-n răscruce
Mă vei păstra nemuritor răsad.
Drept crez al vieții și firesc însemn
Mă vei avea cât viața o să-ți fie
Pusă-n tipar de mare bucurie
Și adevăr statornic de îndemn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu