În taină te privesc... Nu spun nimic,
Aștept să vină clipa-ntâmplătoare
Când ai să-mi fii, în miez de noapte, floare,
Nemaiputând de vis să mă dezic.
Fiind căzut al depărtării zid,
Avându-te motiv de răscolire,
Va fi să să-mi dai motiv de regăsire,
Petalele, cu grijă să-ți deschid.
Te voi avea de mare ajutor
În a te ști pătrunsă-n profunzime
De tot ce-s eu din timpuri cu vechime
Ca și acum, un om, un trăitor.
Lumina-ți de pe chip va fi s-o văd
Înflăcărată, de trăiri aprinsă,
Pierzându-ți gândul de-a te da învinsă,
Pierzându-mi orice gând înspre prăpăd.
Îmi spune ceva... Nu știu ce... Nici cum...
Despre firescul unui miez de noapte
Ca un început, al unui drum, prin fapte,
Ce ne vor fi sfârșit al altui drum.
Nu sunt mirat, am lipsă-n întrebări
Când pântecu-ți, cu dor de împlinire,
Dă copselor motiv de tresărire
Fiindu-mi semn al tainicei chemări.
Și mă repet, n-am cum să mai ascund,
Vorbindu-ți de idei fără tăgadă,
Că ne vor fi chiar faptele dovadă,
Despre dorința ta de-a fi profund.
Taina devinte clarul legământ
Ce va ajuge-a fi, în clar, idee
Când prin menirea-ți sfântă de femeie
Uita-voi să mai fiu o frunză-n vânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu