Fac iar recurs la dreptul la uitare,
Chiar vreau acum, total, definitiv,
Să vină şi această condamnare
De-a nu mai fi dorinţei laitmotiv.
Îmi arzi mocnit în suflet, clipe grele
De jar încins, mă mistuie hain,
Mutându-mi gândul într-un praf de stele
Împrăştiat de-al dorului suspin.
Te-ai vrut să fii, prin cumul de accente,
O fantezie cu motiv subtil,
Lipsită de extreme inocinte
Ce fac din clipa nopţii un exil.
Şi chiar ai fost, cu bune şi cu rele,
Un adevăr ce nu îl neg, nicicum,
Iertarea-mi de pornirile rebele
Ce-n tine ajungeam să le consum.
Încă nu am puteri spre a-nţelege
De-a fost şi necesar, şi oportun,
Să am firescul drept de a alege
Spunând că ceva a fost rău sau bun.
Fac un recurs pe legi ce nu sunt scrise,
Pentru acei, ca mine rătăciţi,
Printr-un abuz de sensuri compromise,
În lumea-n care mulţi par ţintuiţi...
Orice-i firesc, cu bune şi cu rele
Stă mărturie timpului finit
În care chiar ideile rebele
Se vor destin şi adevăr menit.
Uitând să mă bazez pe întâmplare
Am devenit un om privind în gol,
Un om ce vede până-n depărtare
Dar mai nimic din tot ce-i dă ocol.
Fac un recurs... Instanţelor supreme
Le cer o judecată de altfel
Să nu mai am motive de-a mă teme
Că pot să fiu mai mult decât rebel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu