miercuri, 7 iulie 2021

Motive de întâmplare

De mult ştiam ce-nseamnă întâmplarea
Şi că nimic nu este-ntâmplător,
Că rostul îl arată doar urmarea
Şi adevăr devine-n viitor.

Aşa ai apărut, din întâmplare,
În clipa de ajungere-n răscruci,
Ca să devii dorinţă şi chemare,
Contur de orizonturi şi năluci.

Sub limite ni-i viaţa, îmi poţi zice,
Şi nu am cum altceva să îţi spun,
Deşi nu pot de semne-a mă dezice,
Ideeii de învinşi să mă supun.

Tendinţa pare-a fi limitativă,
Chiar timpul pare-a fi limitativ,
Dar viaţa e mereu imperativă,
Când prin destin se ştie-a-şi fi motiv.

Întâmplătoare-mi eşti, se poate spune,
Şi-aşa, cam despre tot se va vorbi,
Greşeală, rătăcire, ori minune,
Pe noi, unindu-ne, ne vor numi.

Va fi să fie noaptea o pecete
Sub care vom trăi un viitor
Eliberat de falsele corsete
Ce fac trăirea un prea fad decor.

Şi ea va fi, la fel, întâmplătoare,
Noi nu vom şti, ea nu ne va da semn,
Ca nu cumva-n menirea-i roditoare
Să-i dăm noi sens de strict moment solemn.

Niciun comentariu: