Cine mai știe ce mai e cu mine?...
Cine să știe ce-am ajuns să fiu?...
Cine să-mi spună de e rău sau bine
Când numai zorii-mi spun că-i prea târziu?...
Mă viscolesc idei ce nu așteaptă
De nu pot fi măcar ascultător,
De nu le văd a fi o cale dreaptă
Ce vine din trecut spre viitor.
Iar gândurile-mi vin ca o furtună
Și trebuie să fiu mereu atent
Că toate vor, câte ceva, să-mi spună
Despre prezentul ce mă vede-absent.
Iar toate astea nu-s decât o parte
Din cele ce mă fac un nesupus
Al unui orizont ce îmi desparte
Ceea ce fac de ceea ce am spus.
Chiar faptele îmi spun că sunt de vină
Când nu se văd seduse de final,
Deși tot ele fac mereu lumină
Când nu au adevărul pas real.
Iar când prevăd că nu am perspectivă
Devin complice faptului divers,
Lăsându-mă o vreme în derivă,
Dându-mi de veste drum ce-l am de mers.
Și, iarăși, cu idei, revin și ele,
Și-n ploi de gânduri repede ajung,
Privind țintint la stelele rebele
Ca, înspre ele, să n-am drum prea lung.
Cine mai știe ce mai e cu mine?...
Cine să-mi spună de e rău sau bine?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu