Exotic și erotic

Tu îmi eşti şi vis erotic,
Şi îmi eşti şi fruct exotic,
Dar şi gând fără sfârşit
Printre fapte regăsit.

Îmi eşti adevăr subtil
Când, în gând, revii tip-til,
Dându-mi înţelesul clar
Că nimic nu e-n zadar.

Eşti în tot ceea ce-a fost
Niciodată fără rost,
Gând mereu adolescent
Cu urmare prin accent.

Chiar eşti pasul de-nceput
Al rupturii de trecut,
Calendarelor motiv
De firesc repetitiv.

Şi-mi eşti încă vis erotic,
Conturatul fruct exotic
Ce dă clipelor avânt
Ca extrem de clar cuvânt.

Ca întotdeauna clar,
Fără zbateri în zadar,
Mi te vrei concret ştiut,
Drum al altui început.

Toate au şi astăzi rost,
Semn au dat prin tot ce-a fost,
Înspre toate ce vor fi
Cu motiv de-a se-mplini.

Piedicile-n dezacord,
Fac, pe rând, atac de cord,
Dându-ţi drum să mi te ştii
Ceea ce ai vrut să-mi fii.

Şi-mi vei fi fructul exotic,
Precedând visul erotic
Ce mereu va releva
Că vei fi pururi a mea.

Muritori nemuritori

De tine multe aş avea să spun,
chiar dacă poţi să spui: Nu mă cunoşti,
când tu, chiar ţie, vii, şi-ţi recunoşti,
că vremuri ce au fost deja apun...

Aş spune că eşti aripa de vis,
ce-aprinde foc, când focu-i este-n jur,
şi doar lumină lasă împrejur,
chiar dacă împrejuru-i e abis.

Aş vrea cuvântul bine să-l aleg,
însă e dat să-l las neşlefuit,
să-l las aşa cum e, deloc gândit,
s-arate cât şi cum te înţeleg.

Cum de te ştiu, nu vreau deloc să ştiu,
că fi-va vremea-n tihnă să-ţi vorbesc,
când va fi dat motiv să te-ntâlnesc,
şi-a dezvolta ce-acum pe scurt îţi scriu.

Nu-mi eşti străină, nu îţi sunt străin,
aşa cum logic apărem acum,
avem trecut, avem acelaşi drum,
şi amintiri din viitor ne vin.

Suntem şi noi doi simpli muritori,
aşa cum se gândeşte pe aici,
dar nemuririi noi ne ştim complici,
ne ştim, poveştii vieţii, autori.

Şi-avem de scris, prin fapte, cu avânt
tot ce va fi văzut prin amintiri
din viitorul plin de împliniri
cuprins, de mult, în primul tău cuvânt.

Tipar de așteptare

Te simt că stai pe gânduri, aşteptând,
O zi predefinită ca schimbare,
Aşa cum ai de-atâta vreme-n gând,
De când o ai în marea-ţi aşteptare.

Ţi-o defineşti şi-o cercetezi mereu,
Şi îţi repeţi ce te-nvoieşti a face,
Ca nu cumva să dai din nou de greu
Pierzând speranţa de-a trăi în pace.

Vezi clar că stai şi-accepţi că nu-i firesc,
Dar neputinţa laşi să te supună,
Punând în joc perfidul omenesc
Ce-ţi spune că e calea-ţi foarte bună.

Tu zici că vezi, şi vezi cu-adevărat
Concretul şi normalele-i repere,
Că nu-i nimic scăpat, şi nici uitat,
Şi nici pierdut, ca-n grabă, din vedere...

Printre idei, îţi spui că poţi s-alegi
Şi când, şi cum, şi unde-ai să spargi gheaţa,
Atunci când vei avea să înţelegi
De ce, în zori, se risipeşte ceaţa...

Aşa cum crezi, vezi totul ca real,
Voind, mereu, numai aşa să fie,
Ca-ntr-un tipar predefinit normal
Negând c-ar fi o pură fantezie.

Şi stai, tot stai, sub semnul unei frici
Fixată în tipar de aşteptare,
Uitând spre ceruri ochii să-i ridici
Ca să-nţelegi ce-i simpla întâmplare.

Căutare-n întrebare

Vrei multe să-nţelegi şi vrei să ştii
Secrete ce le crezi necunoscute,
Tot căutând prin gânduri neştiute,
Grăbindu-te, sperând să nu-ntârzii.

De nu-ţi răspund la unele-ntrebări
Sau chiar mă fac a nu putea răspunde,
Cum n-am în gând de tine-a mă ascunde,
Nu sunt cuprins de zbateri ori mirări.

Dar cum te ştiu, din vremuri de-nceput,
Când lumile erau încă puţine,
Prefer să tac, ştiind că porţi în tine
Ceva ce nu îţi e prea cunoscut.

Răspunsuri la-ntrebări tu ştii că am,
Cum ştiu că eşti mereu în căutare,
Şi că, mereu un semn de întrebare
Face din gând un mare amalgam.

Firescul însă e concret real,
Concrete sunt eternele motive
Ce-s puse în aluzii instinctive
Despre ceea ce-i valul dus la mal.

Şi-aşa, răspunsul, mult prea aşteptat
Într-o chemare grabnic se transformă,
Lăsându-ţi ţie încadrarea-n formă,
Îndeajuns fiindu-i tu şi-un simplu pat.

Ideile ce crezi că au motiv
Să fie, instinctiv, în faţă puse,
Vor defini accente readuse
În rostul lor concret, imperativ.

Şi vei avea răspunsuri... Întrebări
N-ai să mai ai prin nici o îndoială,
Fiindu-ne un motiv de repetări
Al clipelor lipsite de sfială.

Chemarea de tumult

Ești o ispită dulce... mult prea dulce,
Nu am nici un motiv să mă rețin
N-am cum să-mi fac dorința să se culce
Mințind-o că mi-e gândul prea străin.

Nu pot să zic nimic, tot mai frumoasă
În ochii dimineții îmi apari
Și gând de drum spre tine mă apasă,
Dorințele sporesc, devin mai mari.

Și-mi este întâmplarea o chemare
Spre pragul unui altfel de-nceput,
Prin care chiar inducerea-n eroare
Devine adevăr în absolut.

Exiști în orice pas din amintire
Ce vine din trecut sau viitor,
Emblemă de extremă împlinire
Prin gândul ce-ți e azi rătăcitor.

Ești, zi de zi, un gând de noutate,
Între atâtea gânduri fără spor,
Ca iar să-nvăț că pot să fac de toate,
Și pot să fiu, oricând, nemuritor.

Îmi pare, mai mereu, coincidență
Consensualul gând repetitiv
Când mi te-arată-n veșnica-ți prezență
Cu rost, într-adevăr, definitiv.

Și-mi ești, ispititoare și ispită,
Concretizându-mi dorul de tumult,
În casa ce mi-o văd ca părăsită
Ce-mi lasă timp de suflet să ascult.

Concret și cert

N-aș putea să-ți spun că ești frumoasă
De-aș avea o teamă că greșesc,
Sau de-aș fi acel ce nu îi pasă,
Când dorinței trupul ți-l doresc.

Ochii tăi sunt cei mă îndeamnă
Să nu fiu o clipă temător,
Ca să înțeleg ce mult înseamnă
Trupu-ți gol, pe pat, în dormitor.

Mâna-mi e, într-una, căutare,
Sânii devenind concretul cert
Că nici tu n-ai timp de așteptare
Și e vremea ritmului alert.

Cum te țin în brațe-ți simt zvâcnirea
Coapselor ce-ncet se rotunjesc,
Dându-mi argument pentru grăbirea
Înspre vadul drumului firesc.

Nelăsându-mi libera pornire,
Îmi las timp, puțin și tranzitoriu,
Peste rotunjita-ți definire,
Ochii să-mi arunc, obligatoriu.

Și-ți văd ochii ce privesc departe
Spre un timp ce-ți va rămâne vis,
Când în pântec simți, cumva aparte,
Ceea ce-ți dorești ținut închis.

Mă las prins de-a clipelor capcană,
Profunzimii dându-i sens binar
Prin ideea ce, fiind spontană,
Se va face semn în calendar.

Chiar ideea, din context fiind scoasă
Se preface în firesc motiv
De a-ți amintinti că ești frumoasă,
Iar instinctul mi-e imperativ.