Ce să îți spun, în vremea de acum,
Când toate sunt lipsite de esențe
Și faptele sunt pline de carențe,
Lipsindu-se de-al consistenței drum?
Pot doar să-ți spun ce-mi este dor și vis,
Deși nu-mi este-n minte ca dorință,
Făcându-mi chiar procese de conștiință,
Văzându-mi viața ca un compromis.
Aș vrea să-ți văd privirea de smarald
Când ziua e-n schimbări de calendare
Și-mi pune negrăbirea la-ncercare,
Fiindu-ți, ție, ca și mie, cald.
Din focul ce în tine-l simt aprins,
Oricât va fi dorit să se și stingă,
Îmi vine forța dată să învingă
Opreliști ce se dau un prag învins.
Arzându-ți pântec adevăr dorind,
Mă-ndeamnă a purcede, cu grăbire
Spre fapte dătătoare de-mplinire
Ce orizonturi de lumini cuprind.
În lunecatul, mâinii, mers direct
Stă, neschimbat, motiv lipsit de teamă
Prin care tot ce ești, ce-ai fost, mă cheamă
Precum un verb ce-și caută subiect.
Și-ntru găsita cale, pas concret
Ne va uni fireasca ta zvâcnire,
Punând accent pe-a vieții definire,
Prin marele-mi avânt fără regret.
Păstrând în tine semnu-mi unicat,
Nimic nu-ți va mai fi spre neștiință,
Avându-mă continuă dorință
Și dor împătimit, mult căutat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu