la fel ca o nălucă,
ce-mi pare cunoscutădin vremuri de apoi,
pe care-o știu fiindu-mimotiv și dor de ducă
când fi-va viscoliresau nesfârșite ploi.
Mai ieri stăteai ascunsă
erai de-a dreptul tristă,
gândind că adevărulnu-ți spune mai nimic,
ba chiar că-n lumea-aceastael nu prea mai există,
ori, chiar prin existență,devine inamic.
Ai drumul plin de urme
bătut mai mult în joacă,
a fost atât de simpluo cale să găsești,
prin firele de iarbă,ori vad de apă seacă,
în ceața ce ascundepornirile-mi lumești.
Simțind fiorul vieții
ce în vârtej adună,
de peste tot, din lume,secrete, mari idei,
la ceas de înnoptareși răsărit de lună
mi te-ai dorit aleasădin sute de femei.
Mi te arăți surprinsă
de-a formei revedere,
de lipsa întrebăriice-n fapte i-ai răspuns,
când te-ai simțit pătrunsăde marea mea tăcere
și nu voiai a credecă-ți este de ajuns.
În modul meu cel simplu,
abstract și iluzoriu,
nu pot să mai încapăcuvintele sub pași
cum nu văd existențaiubirii-n provizoriu
de-ar fi să-ți vrei plecareași singur să mă lași.
Curând, și pentru tine
va fi o zi în care
vei ști că nu în joacăpoți spune "Te iubesc",
că nu te poți ascundede viață-n buzunare,
făcând din legea firiiun simplu gest lumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu