Unde mai e cuvântul de valoare?
Unde-i uitat, pe unde s-a pierdut?
S-a rătăcit ideea de onoare,
Sau ea e doar legată de trecut?
Principiul unde oare mai există?
Cine mai crede că mai are sens?
Absurdul oare știe că persistă
Prin ce-i ce-n suflet au un gol imens?
De gânduri bune-i mare sărăcia,
Faptele cred mai mult în avantaj,
Chiar dacă avantajul e prostia
Celor ce văd tupeul clar curaj.
Și cu tupeu, cei ce-s mai proști, se-arată,
Că n-au curaj să știe ce-i cu ei,
Sau că li-i viața veșnic închinată
Ideii de-a rămâne dor lachei.
La fapte toți gândesc cu-ntârziere,
Pe alții și-i doresc reper model,
Ca mai apoi s-ajungă ei repere,
Mult pomenite în fixări de țel.
Minciunile găsesc mereu cuvinte
Înspre schimbări de gânduri și decor,
Când așteptarea celor fără minte
Se vrea un fel al vieții tuturor.
Și lauda e mare, tot mai mare,
Cuvinte mari se spun de oameni mici,
Deconspirând chiar lipsa de valoare
A celor ce prostiei sunt complici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu